Teatru

Distributie: Adrian Pintea, Marius Chivu, Peter Sarosi
Regia: Adrian Pintea
Productie: Clubul PROMETHEVS

Povestea este o adaptare dupa William Luce, unde Jack Barrymoore este un actor batrin si betiv, aflat la sfarsitul carierei sale in teatru. Fost interpret al marilor personaje shakespeare-iene, Jack Barrymoore este acum in momentul in care uita celebrele monoloage si isi aminteste numai intamplarile hazlii, cu tente sexuale din viata sa. Singurul care il asculta este sufleurul sau, Frank, care deja ii cunoaste poantele, un pederast refulat si cu aspiratii actoricesti. Tensiunea este maxima

Distributie: Florin Piersic jr.
Regie: Florin Piersic jr.
Traducere si adaptare: Florin Piersic jr.

Piesa este o adaptare dupa Eric Bogosian (cetatean american de origine armeana, care locuieste in acest moment la New York si este actor si dramaturg totodata). Cu aceasta piesa, Florin Piersic jr. a luat in 2003 premiul UNITER pentru cel mai bun actor. Este, de fapt, un "one man show" in care actorul interpreteaza 9 personaje, pe o durata de 2 ore si 15 min, fara pauza. Interpretarea lui Florin Piersic jr. a fost rasplatita cu alte doua premii:

* Cel mai bun spectacol in spatiu neconventional (2003, Buzau, «Capul de regizor»)
* Ion-ul de aur (2003, Chisinau, “Festivalul unui singur actor”)

Distributie: Razvan Mazilu
Coregrafie: Florin Fieroiu
Fotografii: Mihaela Marin

„Spectacolul Sell me porneste de la fotografiile Mihaelei Marin si se bazeaza pe muzica Earthei Kitt. Un numar de cabaret in care Mazilu cucereste atit prin dans, cit si prin actorie. Povestea tirfei mele vesele, ca sa-l parafrazam pe Marquez, i se potriveste lui Mazilu ca o manusa. Seducator, usor arogant, mofturos, capricios si cu umor, personajul se joaca pe sine cu nedisimulata placere. El se reinventeaza tot timpul, de la lasciva mingiiere cu fumul de tigara la pseudostripperul caraghios Pierrot. Se pune tot timpul in vitrina, la vinzare. Euro, dolari si, de ce nu?, lei grei, orice moneda e buna pentru a cumpara. Ce? Iluzia iubirii, a placerii la minut pe care generos o ofera. „Take my love, take me", cum bine zice Eartha Kitt”. (Oana Stoica – Suplimentul de cultura)

Dupa: Tommy McWeeney
Cu: Florin Piersic Jr. si Petre Fumuru
RegiaFlorin Piersic Jr.

Piesa de teatru "Zaruri si Carti" reda dialogul dintre un patron de local (Florin Piersic jr) si angajatul sau (Petre Fumuru). Hazul si savoarea piesei rezulta din relatia celor doua personaje, din constantul si gradat tensionatul lor conflict. Umorul replicilor il cucereste pe spectator din primele minute ale spectacolului. Petre Fumuru interpreteaza excelent rolul angajatului binevoitor, dar greu de cap, un personaj plin de umor, care cucereste prin bunavointa sa exagerata si starneste hohote de ras pana la lacrimi. La intrebarea care este mesajul spectacolului, Florin Piersic jr a raspuns: "Nu e genul de piesa de la care spectatorul pleaca frustrat si chinuit de intrebari existentiale. E o comedie de situatie, scrisa genial." "Zaruri si Carti" ofera o ora si jumatate de deconectare de la problemele cotidiene, o pauza de stres, in care puteti rade si puteti sa va simtiti bine in compania a doi exceptionali actori.

FATA CU CĂRĂMIDA-N GURĂ spune povestea omului de azi - modelul uman care a ajuns sluga cruzimii în cea mai pură formă a sa, dar, ce-i drept, împachetată-n foiţă de aur; poveste pe care n-a scris-o nimeni altcineva decât noi înşine. Noi, cei care am tolerat şi tolerăm răutatea, ticăloşia, jocul mârşav al manipulatorilor de conştiinţe şi, nu în ultimul rând, impostura. În plus, povestea vorbeşte despre singurătate, dragoste şi moarte. Şi mai vorbeşte despre o trăsătură a individului contemporan; sau, cel puţin, a individului român contemporan: ceea ce nu pot avea, prefer să ucid…

Dorin Tudoran propunea într-o carte publicată prin 98, Kakistocraţia, ca pe steagul României, în locul rămas gol după ce stema i-a fost smulsă/decupată în decembrie 89, să fie pusă, ca însemn naţional, o… capră! De ce? Pentru că zicala “Să moară şi capra vecinului” este emblematică pentru acest popor. În momentul de faţă, nu numai că dorim moartea patrupedului cornut, dar avem grijă să otrăvim şi turma de oi, să gâtuim şi găinile şi să împuşcăm şi calu’ bietului om…

Acest spectacol nu vorbeşte însă nici despre capre, nici despre găini. Eroul acestei piese este un câine. Câinele John se întâlneşte cu nefericita traducătoare Gloria şi au împreună o păţanie. Amândoi sunt fugiţi de-acasă, în sensuri diferite. Intersectarea lor duce la o descoperire simplă, omenească, esenţială – descoperirea sentimentului şi a gestului de tandreţe. Numai că lucrurile nu ajung niciodată (sau mult prea rar) acolo unde ne-am dori. De aceea, Fata cu cărămida-n gură intervine, ca un factor de destin, sau ca un om oarecare şi “rezolvă treaba”… în felul ei. După care, evident, nu mai este nimic de făcut.

In distributie: Cristian Toma, Adelaida Zamfira, Adriana Pârvu
Mişcarea scenică: Andreea Duţă
Costum: Adelaida Zamfira, Mihaela Minu
Grafica: Daniel Titza
Text şi regie:Theo Herghelegiu
Coloana sonora: Nicolae Nastasia
Partener media: radio Lynx

Dramatizare dupa nuvela “Anonimul venetian” de Giuseppe Berto. O poveste despre iubire si moarte, o poveste cu doi oameni care se regasesc dupa 8 ani si descopera ca se iubesc poate la fel de mult ca la inceput. Destinul ii va desparti, dar va ramane in urma lor un copil, un concert si o superba poveste de dragoste.

Distributie: Gabriela Hamzescu si Daniel Iordan
Regia: Daniel Bucur
Muzica originala: Alessandro Marcello

Sinopsis

Dupa 8 ani de despartire, El si Ea se reintalnesc la Venetia, orasul care pastreaza inca vii amintirile iubirii lor. S-au intalnit cand amandoi erau studenti, s-au vazut in cadrul unei manifestatii stradale si s-au indragostit la prima vedere. El era student la muzica, iar Ea la engleza. S-au casatorit si au facut un copil, pe Giorgio. Pasionat de munca sa ca instrumentist in orchestra Teatrului La Fenice, El nu reuseste sa asigure familiei sale traiul zilnic, iar saracia o impinge pe Ea sa-l paraseasca si sa plece la Milano cu copilul. Munceste pentru a se intretine, dar in cele din urma se casatoreste cu un om bogat si mai in varsta.

Deoarece El refuza sa divorteze, Ea nu se poate casatori cu Attilio, barbatul in varsta si bogat cu care are o fetita de 4 ani, Silvia.

Suferind de o boala cumplita si incurabila, El o cheama pe Ea la Venetia pentru a-si petrece cateva ore in compania celei care a insemnat marea si unica sa iubire. Desi vine hotarata sa-si clarifice actele de divort si custodie pentru copil, Ea isi da seama ca inca il mai iubeste pe barbatul pe care l-a parasit iar vestea apropiatei sale morti o rascoleste profund.

Dincolo de tachinari, replici acide sau de o ironie fina, dragostea este firul rosu care strabate intregul spectacol. Este povestea de dragoste a doi anonimi din Venetia, o poveste universala care ne aminteste sa pretuim putinele clipe care ne sunt date sa le traim langa marea iubire a vietii noastre. Iubirea inseamna iertare, iar moartea care ne pandeste pe toti ne aminteste cat de efemeri suntem.

Muzica originala folosita in spectacol apartine chiar lui Alessandro Marcello, un compozitor care a trait intr-adevar la Venetia in secolul 18. El fiind si personajul principal al nuvelei lui Giuseppe Berto. Chiar daca nu vrea sa recunoasca, concertul pe care il inregistreaza personajul specacolului, nu este al unui compozitor anonim, ci este compus chiar de el.

De: Sorin Poama si Vera Ion
Regia: Vera Ion
Cu: Sorin Poama, Andrei Serban, Alexandru Potocean, Ilinca Harnut, Iulia Verdes, Vera Ion

Autorii textului ICH CLOWN au ales sa isi scrie si apoi sa isi joace propria poveste pornind de la o situatie in care au fost confruntati cu decizia de a pleca din Romania.

Adi e un tânăr actor român fără job, bani sau proiecte pentru viitor. Traiește într-o fostă agenție imobiliară, inchiriată în București. După ce prietena lui îl părăsește pentru că nu are “nimic sigur”, Adi se decide să facă ceva pentru a-și schimba viața. Împreună cu prietenii săi William și Dragoș, face un plan de a pleca prin Europa, îmbrăcați toți trei în clowni.

“Spectacolul ICH CLOWN este primul eveniment din cadrul platformei SCRIE DESPRE TINE, in cadrul careia ne propunem sa documentam vietile oamenilor din Romania actuala. Dupa spectacol, vom lua legatura cu cei interesati sa participe la un atelier de scenaristica: vrem sa oferim un frame normal si relaxat in care oamenii sa isi poata povesti experientele.” (Vera Ion)

Mai multe detalii despre piesa: http://ichclown.wordpress.com/

Mai multe detalii despre platforma SCRIE DESPRE TINE: http://scriescrie.wordpress.com/

Text si regie: Ilinca Bernea
Cu: Ioana Macaria si Brandusa Mircea

“Ilinca Bernea este scriitoare, regizoare de teatru, fotografă şi graficiană şi doctorandă în filosofie. Are două volume la Cartea Românească şi încă trei publicate la LiterNet. Ioana Macaria, actriţă la Bulandra şi Brânduşa Mircea, actriţă la Teatrul Naţional Bucureşti sînt două feţe cunoscute bucureştenilor iubitori de teatru. Se adaugă textul şi regia, se amestecă bine şi se lasă la dospit. Iese Voci Interioare, o piesă de la care ieşi întrebîndu-te cine e scenaristul, pentru că textul e superb.

Voci Interioare e poezie curată. Ioana Macaria şi Brânduşa Mircea interpretează un scenariu compus din poeziile Ilincăi Bernea, versuri publicate în două volume şi alese să se completeze. Şi se completează la fel de bine precum cele două actriţe întruchipînd acelaşi personaj.

Fiecare dintre cele două interprete întruchipează diferite voci distincte ale aceluiaşi Eu: sînt avataruri ale unui singur personaj care se raportează distinct la acelaşi destin şi la suflul aceleiaşi iubiri.

Un experiment interesant şi reuşit pe deplin, o demonstraţie clară că teatrul e poezie, iar poezia poate fi teatru. Un spectacol care nu trebuie ratat sub nici o formă.” (Alex Mihaileanu / subiectiv.ro)

De: Edward Albee
Regia: Pompiliu Kostas Radulescu
Cu: Iulian Glita si Bogdan Serban

“O grădină zoologică este un spectacol trist. Aici, noţiunea de libertate se reduce la cîteva gesturi captive. Ai senzaţia că toate animalele sălbatice în captivitate, care au refuzat dresajele graţioase şi reflectoarele gălăgioase ale circului, ajung în carcerele de fier ale grădinilor zoologice.

Rafinaţii ar putea fi tentaţi să se ducă cu gîndul pînă la povestirea aceea stranie a lui Julio Cortázar, "Axolotul", şi ar avea mare dreptate. E greu de spus dacă nu cumva, ajuns într-o grădină zoologică, maimuţele şi tigrii şi leii nu sînt aceia care te privesc cu compasiune, ca pe un mamifer aflat într-o captivitate cu puţin mai amplă decît a lor: "Uite-l şi pe ăsta, cu ochelari şi păr lung, ce viaţă jalnică are, o face pe deşteptul, ne compătimeşte, îşi închipuie că e liber doar pentru că are cu două picioare mai puţin, crede că e fericit doar pentru că gratiile care îl înconjoară sînt ceva mai invizibile decît ale noastre!".

Piesa nu poate să nu te apropie puţin de zoologia care zace în fiecare dintre noi. Toţi ne naştem cu propria grădină zoologică, sîntem fiinţe domestice, gesturile noastre sînt o dovadă că dresajele funcţionează pînă la anihilare. Peter (interpretat de Bogdan Şerban) este o grădină zoologică resemnată. Instinctele lui sînt tocite de un mediu care l-a transformat într-o legumă cititoare de ziare. Jerry (Iulian Gliţa), în schimb, este unul dintre acei (din ce în ce mai puţini) nemulţumiţi a căror zoologie refuză captivitatea şi dresajele tembele. Instinctele lui Jerry, primitive şi pline de vitalitate, n-au apucat să fie maculate de lumea care, pe Peter, l-a transformat într-o maculatură bipedă, numai bună de parcurs ziarele într-o după-amiază de duminică, în parc. Vagabondul Jerry este acela care îi deşteaptă lui Peter grădina lui zoologică de mult adormită pe o ureche, Jerry este acela care scoate la suprafaţă instinctele criminale de apărare ale lui Peter. Din ciocnirea acestor două grădini zoologice atît de diferite, cuţitul lui Jerry ajunge în mîna lui Peter întorcîndu-se, pentru totdeauna, în carnea sălbatică şi revoltată a vagabondului.”

(Iulian Tănase /Academia Caţavencu, februarie 2006)

Dupa: “Buzunarul cu paine” de Matei Visniec
Regia: Adrian Berinde
Cu: Victor Vurtejanu si Cristina Plesa

Un caine captiv intr-o fantana secata ... Acesta este pretextul pe care Visniec a brodat un dialog ametitor, un cerc vicios verbal din care cei doi salvatori de ocazie rateaza mereu iesirea.

In viziunea lui Adrian Berinde, conversatia nu se mai poarta intre doi domni oarecare, ci intre Om si propria sa Constiinta, intre Fiinta si Ego, intre idealist si carcotas, intre ingerul si demonul de pe umerii fiecaruia dintre noi.

Cel mai simplu si aparent banal schimb de cuvinte devine astfel un conflict dramatic, in care Omul, bland si usor naiv, este permanent intors din drum de Constiinta. Glasul ei sacaitor este intrupat intr-o faptura ireala, nascuta parca din propriile ganduri - hidoase, ridicole, diabolice si inocente deopotriva.

Spectacolul scoate la iveala un tipar, sablonul dupa care pare a fi croita chiar fiinta umana, disociata dureros intre aspiratie si lasitate, intre elan si comoditatea amanarii, intre entuziasm si justificarea propriei slabiciuni.

Intelegem ca dupa acelasi calapod sunt cladite si sistemele sociale, in care cei care sunt “deasupra” si care ar trebui sa faca ceva, nu fac decat sa se invarta in gol, acoperindu-si neputinta cu vorbarie despre adevaratii vinovati, cu alegerea minutioasa a pietrei cu care sa arunce si cu discutii aprinse despre … nimic.

Vartejul creat de cei doi actori, Victor Vurtejanu si Cristina Plesa pe scena, ne pune in fata o oglinda – o oglinda in care ne vedem pe noi insine, cu penele umflate ale binefacatorului care se crede bun si marinimos, salvatorul celui aflat in nevoie, cand de fapt singurul gest de care suntem capabili este doar acela de a-i arunca celuilalt cateva firimituri … O oglinda in care ne descoperim, desi ne credeam mai presus, asemeni bietului caine al lui Visniec, prizonieri in abisul propriei noastre fantani, in plina noapte, la mana altuia, a Celui de Sus, care ne arunca, in final si el cateva firimituri … de paine.

“Eu, Cainele” este un spectacol manifest, un tur de forta prin constiinta omului modern, o privire lucida, surprinzatoare, agresiva si tandra totodata, in fata careia orice spectator onest va rade cu lacrimi si va lacrima, zambind.

Patru personaje. Patru actrite. Doua autoare. O regizoare.

Un women comedy show inedit, indraznet, dar nu feminist, premiera in Romania, in care tabuurile cu privire la barbati si relatiile dintre sexe cad toate intr-o singura seara. Vinovate pentru startul la aceasta mica reuniune sunt Clara Flores Aguilera si Antoaneta Zaharia.

Domnii sunt asteptati cu mult drag, iar doamnelor si domnisoarelor nu le este interzis sa intre, ci sunt incurajate sa o faca.

Orice asemanare cu persoane, intamplari sau evenimente reale este pur intamplatoare.